Jurnalul interior
al unei călătorii exterioare

După ce mi-am pierdut jobul, nouă luni am străbătut America de Sud cu motocicleta, timp suficient să mă gândesc atat la povestea vieții mele cât și la cea a altor nomazi, plecați și ei în propria lor aventură.

Poveștile aflate mi-au mișcat sufletul și tot el a fost cel care nu m-a lăsat să le păstrez numai pentru mine. Așa că, iată-le scrise în această carte.

Cumpără

Care este povestea ta?

Fiecare poveste contează!

Cum am început să scriu.
Nu aveam ce să fac altceva decât să îmi ascult vocea, să îmi deznod firul vieții și să încerc să îl înnădesc cu experiențele pe care le-am trăit și care m-au schimbat. Numai așa firul meu este complet, real. Numai așa cred că mă pot împrieteni cu vocea mea interioară, care nu îmi mai dădea pace. Așa că mi-am propus să o las să îmi vorbească, iar eu să o ascult cât de mult pot. Totul se întâmpla încet, timid, aproape în șoaptă. Mă simțeam ca și cum aș sta de vorbă cu mine însumi la un ceai, într-o cafenea mare cât sufletul meu. Mi-am propus să vorbim calm, pe rând, fiecare curios să audă ce spune celălalt, neuitând să mai luăm din când în când câte o gură din ceaiul fierbinte și aromat al acestei aventuri.

Citește & Explorează cartea

Frânturi de poveste

Puștii din Argentina

Discuțiile au mai durat încă puțin, apoi puștii au plecat spre casele lor în căutarea umbrei, iar noi am decis să ne punem la drum. Mă simțeam mult mai bine fizic, dar moral mă simțeam prost, foarte prost. Eram supărat pe mine că mințisem! Dădusem de niște puști deosebiți, care nu au ieșit în viața lor din regiunea lor, ce să mai spun din Argentina. Erau muncitori, învățau să ajungă mecanici pentru a repara utilajele agricole din țară, cred că singura lor șansă să plece din acel sătuc uitat de lume din pampas. Aveau toată viața înainte, voiau să vadă lumea, să călătorească, dar stăteau în satul lor de frică. Credeau că totul în jurul lor este periculos și că toți oamenii sunt răi și vor să îi fure.

Autobuzul spiritual

Dar să nu fim pesimiști: ai monede, vezi autobuzul, știi că este cel potrivit, oprește, nu strănuți, nu clipești și sari în el! Victorie! Ai reușit! Până să serbezi victoria, se aude bocănitul închiderii ușilor, iar demarajul te împinge până la aparatul de taxare aflat pe undeva pe la mijlocul autobuzului. Te trezești hrănind aparatul cu multe fise, numai să îți dea odată biletul și să apuci să te refugiezi pe un scaun sau într-o zonă cu mai multe bare de susținere. Dacă sunt mai mulți călători în stație, timpul alocat urcării acestora este același ca și pentru o persoană, deci vă dați seama ce condiție fizică trebuie să ai ca să urci și să nu fii călcat de ceilalți pasageri, care și ei își doresc la fel de mult ca tine să prindă un loc.

Un brazilian "oarecare"

— Care este motocicleta ta? l-am întrebat, fiindcă nu vedeam nicio motocicletă prin curte în afară de El Conquistador, care stătea falnic, dominând toată grădina interioară.
— Uite-o! a răspuns brazilianul cu vocea caldă, arătând spre o motoretă mică, veche și cu niște roți ca de bicicletă. O băgase între gard și garajul hostelului, de asta nu o văzusem. De fapt, o văzusem, dar credeam că este abandonată. Când am realizat că este a lui, a căzut cerul peste mine. Adio partener de Bolivia, adio companie, continuam singur ca și până acum...

Silviu Florea

Silviu Florea este Silviu Florea. Face parte din puţinii oameni pe care i-am întâlnit şi care sunt foarte aproape de a afla cine sunt ei cu adevărat. L-a costat mult aceasta aflare de sine.

A pierdut joburi, iubiri, poate şi multe iluzii dar are o constantă în viaţa lui lungă şi lată cât un roman rusesc : motocicleta. Întâi a plecat prin lume cu rucsacul ca să uite un eşec în dragoste. A ajuns prin Anglia, Dubai, India, Japonia, Tailanda, Singapore, Australia, Noua Zeelanda, insulele Cook, undeva prin Pacific, Statele Unite şi back to România. Din România a luat-o de la capăt prin lume dar cu motocicleta. Între timp se ocupă şi de business ca director la o mare bancă şi trece printr-un program de mentoring cu nişte tipi de la MIT (Massachussets Institute of Technology ). În 2013 lăsa totul baltă şi fuge în America de Sud pe care îşi propune să o traverseze de la un capăt la altul. Cu motocicleta, bineînţeles. Turul a durat 9 luni şi 32 000 de kilometri. Primele două luni cu prietenă, celelalte şapte singur. S-a întors în România unde a povestit acest tur în cartea « Care este povestea ta ? », s-a făcut puţin că lucrează şi a fugit 6 luni în Afroz, un loc special din insula Lesbos, unde a trecut prin mai multe procese de dezvoltare personală. Este un coach certificat şi validat şi a înfiinţat asociaţia « Suflet cu două roţi » care propune formule de dezvoltare personală prin călătorii.

https://www.rfi.ro/emisiunile-rfi-ro-110397-silviu-florea-un-suflet-si-doua-roti

O carte despre

Autenticitate

Ce faci atunci când nu te privește nimeni? Ce faci atunci când te privesc toți? Același lucru? Da! Asta am învășat eu de la oamenii pe care i-am întâlnit în această aventură! Viața este mai simplă și mai frumoasă când îți dai voie să fii ața cum ești!

Vulnerabilitate

Povestile incredibile ale celor întâlniți pe drum sunt de multe ori manifestări ale vulnerabilității în formele ei cele mai neașteptate și diverse. Pentru mine, adevarata aventura merge mână în mână cu vulnerablitatea.

Aventură

Definiția aventurii am aflat-o în călatorie de la un cuplu de motocicliști olandezi însă și ei la randul lor o auziseră de la nepoțica lor de cinci ani... ”aventura este atunci când pleci în vacanță fără rezervare” ... cam așa ni s-a întâmplat tuturor celor pe care i-am întalnit pe drum.

Lasă-ți mail-ul pentru a ține legătura:

Galerie foto